Polifonie este un tip de polifonie bazat pe combinarea și dezvoltarea simultană a două sau mai multe melodii independente. În polifonie, în curs de dezvoltare, s-au format și s-au dezvoltat două stiluri: stricte și libere.
Stil strict sau scrisă strictă în polifonie
Stilul strict a fost perfecționat în muzica vocală-corală a secolelor XV-XVI (deși polifonie însăși, desigur, a provenit mult mai devreme). Aceasta înseamnă că caracteristica de construcție a melodiei depinde într-o mai mare măsură de capacitățile vocii umane.
Intervalul de melodie a fost determinat de tessitura voce pentru care muzica a fost intenționată (de obicei intervalul nu a depășit intervalul duodecimal). Au fost excluse inconveniente pentru salturile de cântări pe septimuri mici și mari, la intervale reduse și extinse. Dezvoltarea melodică a fost dominată de o mișcare netedă și treptată pe o bază modală diatonică.
În aceste condiții, organizarea ritmică a structurii este de o importanță capitală. Astfel, diversitatea ritmică într-o serie de lucrări este singura forță motrice a dezvoltării muzicale.
Reprezentanții stilului strict de polifonie sunt, de exemplu, O. Lasso și J. Palestrina.
Stil gratuit sau polifonie gratuită
Stil gratuit în polifonie dezvoltat în muzică vocal-instrumentală și instrumentală, începând cu secolul al XVII-lea. De aici, adică din posibilitățile muzicii instrumentale, sunetul liber și necontenit al temei melodiei continuă, deoarece nu mai depinde de gama vocii cântând.
Spre deosebire de stilul strict, sunt permise salturi mari de intervale. O gamă largă de unități ritmice, precum și utilizarea pe scară largă a sunetelor cromatice și alterate - toate acestea în polifonie se disting foarte mult de stilul strict.
Lucrarea compozitorilor celebri Bach și Handel este punctul culminant al stilului liber în polifonie. Aproape toți compozitorii de mai târziu, de exemplu, Mozart și Beethoven, Glinka și Ceaikovski, Șostakovici (el, apropo, au avut experimente cu polifonie strictă) și Shchedrin, au urmat aceeași cale.
Deci, să încercăm să comparăm aceste două stiluri:
- Dacă într-un stil simplu tema este neutră și greu de reținut, atunci într-un stil liber tema este o melodie luminată, ușor de reținut.
- Dacă tehnica de scriere strictă a afectat în principal muzica vocală, atunci în stil liber genurile sunt diverse: de la câmpul muzical instrumental și de la câmpul muzical vocal-instrumental.
- Muzica în scrierea strict polifonică în baza sa modală sa bazat pe linii bisericești vechi și în compozitori liberi de scriere polifonică cu puterea și principala funcționare cu un mai mare și mai minoritar centralizat cu modelele lor armonice.
- Dacă stilul strict este caracterizat de incertitudinea funcțională și claritatea vine exclusiv în kadansah, atunci în certitudine liberă se exprimă certitudinea funcțiilor armonice.
În secolele XVII-XVIII, compozitorii au continuat să utilizeze pe scară largă formele erei stilului strict. Acestea sunt motet, variații (inclusiv cele bazate pe ostinato), richercar, diverse forme de imitație pe corale. Stilul liber include fuga, precum și numeroasele forme în care prezentarea polifonică interacționează cu depozitul omofonic.
Autorul - G.M.
Lasă Un Comentariu